Ultimele ştiri

Sănătatea în timp de criză economică

copyright dreamstime.com  ambulance emergencyCriza financiară afectează serviciile şi starea de sănătate a cetăţenilor din ţările afectate. Un studiu publicat recent arată că dificultăţile economice au afectat serviciile de sănătate din Grecia. Numărul de consultaţii de la nivelul cabinetelor de medicină de familie a scăzut simţitor de la un an la altul în timp ce numărul de internări în spitalele de stat a crescut (cu 24% în 2010 faţă de 2009 şi cu încă 8% în 2011). Pe de altă parte, internările în spitalele private au scăzut cu 20-30% în anul 2010. O serie de rapoarte arată că starea de sănătate, în special a unor grupuri vulnerabile, s-a înrăutăţit. Numărul de sinucideri a crescut cu 17% din 2007 până în 2009, cu 25% din 2009 în 2010 şi cu 40% în prima jumătate a anului 2011.  Numărul persoanelor care au suferit de pe urma actelor de violenţă a crescut şi el iar rata omuciderilor şi furturilor s-a dublat între 2007 şi 2009. Cercetătorii de peste ocean au constatat şi ei evoluţii îngrijorătoare.

Progrese în cunoaşterea sclerozei laterale amiotrofice

Source: WikipediaScleroza laterala amiotrofica este cunoscută şi sub numele de boala Lou Gehrig, după numele unui faimos jucător american de baseball din anii 1930 care a fost diagnosticat cu această boală după o carieră sportivă strălucită. Maladia se caracterizează prin distrugerea  progresivă a neuronilor motori din creier şi din măduva spinării. Afectarea neuronilor motori duce la îngreunarea progresivă a mersului, vorbirii, mestecatului, înghiţitului. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă, în cele din urmă letală. Două echipe independente de geneticieni au raportat descoperirea unei gene responsabile de mai multe o treime din cazurile cu transmitere genetică de scleroză laterală amiotrofică. Mutaţia descoperită recent ar putea ajuta la o mai bună cunoaştere a bolii şi astfel la descoperirea unui tratament.

Atenţie la riscurile biopsiei prostatice

copyright Dreamstime.com freephoto medical doctor Specialiştii urologi avertizează pe baza unui studiu recent că aproape 7% dintre bărbaţii cu vârsta peste 65 de ani cărora li s-a efectuat o biopsie prostatică necesită internare în decursul următoarelor 30 de zile după procedură, o rată de două ori mai mare decât a bărbaţilor de aceeaşi vârstă care nu au fost supuşi la biopsia respectivă. Biopsia prostatică se practică pentru diagnosticarea cancerului de prostată, unul dintre cele mai frecvente forme de cancer la bărbaţii vârstnici din ţările dezvoltate. Creşterea numărului de internări are legătură nu doar cu biopsia în sine prin complicaţiile infecţioase locale ci, după câte se pare, şi cu decompensarea unor suferinţe ale inimii sau ale plămânilor. Pentru reducerea riscurilor de infecţie, specialiştii consideră că se impune efectuarea biopsiei sub protecţia antibioticelor.

„Am văzut pe YouTube”

YouTubeYouTube este utilizat nu doar în scop de divertisment ci şi pentru informare sau ... dezinformare. Un grup de neurologi de pe mai multe continente a fost solicitat să examineze un număr de 29 de secvenţe video în care erau prezentate cazuri cu boală Parkinson, tremurături de diverse tipuri sau alte afecţiuni caracterizate prin tulburări de mişcare. După vizionarea atentă a filmelor, neurologii au ajuns la concluzia că 2/3 dintre tulburările de mişcare prezentate erau de cauză psihogenică, adică „pe bază nervoasă”, cum se spune în popor. Dr. John Duda, specialist neurolog la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pennsylvania, SUA, a remarcat că în timp ce în realitate doar un procent de 2 până la 10% dintre tulburările de mişcare sunt psihogenice, pe YouTube, acest tip de tulburări poate să ajungă la 66%. Scrisoarea specialiştilor implicaţi în acest studiu inedit avertizează că informaţiile disponibile pe YouTube pot avea urmări nedorite asupra pacienţilor cu tulburări de mişcare prea creduli.

Perdelele sparatoare din spitale încărcate cu germeni

copyright Dreamstime.com free photos DoctorPerdelele folosite pentru a asigura intimitatea pacienţilor în serviciile de urgenţă, de terapie intensivă sau chiar în saloanele obişnuite sunt frecvent contaminate cu microorganisme patogene. Această contaminare creşte riscul infecţiilor instraspitaliceşti. Infecţiile nosocomiale, cum mai sunt numite, prezintă o importanţă deosebită din cauza frecvenţei cu care se întâlnesc şi a consecinţelor lor foarte grave. Unii dintre germenii răspândiţi în interiorul spitalelor au dobândit o rezistenţă deosebit de mare la unul sau mai multe antibiotice. Combaterea acestor agenţi infecţioşi multirezistenţi este deseori dificilă şi nu de puţine ori aceştia pun în primejdie chiar viaţa pacienţilor. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că infecţiile nosocomiale pot duce rapid la majorarea semnificativă a costurilor tratamentelor. Infecţiile intraspitaliceşti sunt considerate în prezent o problemă majoră de sănătate publică în toate instituţiile medicale. Multe dintre căile de transmitere ale acestor infecţii au fost identificate, cum ar fi de exemplu mâinile personalului medical sau instrumentarul incorect sterilizat.

Anunţ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştiaţi că ...

Pentru a dezvolta ciroza hepatica alcoolica un pacient trebuie sa consume 500 ml whisky/zi cel putin 10 ani?
 

Autentificare

Copyright 2010 Editura Prisma Târgu Mureş