Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină fiind considerată o boală a civilizaţiei. Se estimează că între 2-6 % din populaţia Europei occidentale şi a Americii de Nord suferă de această boală. Şi mai alarmant este că aproape o treime dintre aceştia nu sunt conştienţi de existenţa bolii.
Conform datelor statistice din 1981 peste 3% din populaţia României suferă de diabet zaharat. Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii în anul 2008, 30% dintre persoanele examinate în cadrul programului naţional de evaluare a stării de sănătate prezintă risc de îmbolnăvire prin diabet zaharat. Deşi specialiştii diabetologi pun la îndoială cifrele respective, recunosc creşterea prevalenţei diabetului drept o realitate. Boala este mai frecvent întâlnită la locuitorii din oraşe decât la cei de la sate. Statisticile centralizate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că în anul 2000 existau în România mai mult de un milion de diabetici şi se estimează că până în 2030 numărul lor se va dubla.

Ce este diabetul?

Diabetul zaharat este un grup de tulburări metabolice a căror manifestare comună constă în creşterea glicemiei (zahărul din sânge) peste limitele normale (hiperglicemie). Hiperglicemia apare atunci când organismul nu mai produce destulă insulină - hormonul care reglează glicemia - sau când insulina nu poate fi folosită eficient.

1. Diabetul zaharat de tip 1 apare mai ales la copii şi tineri şi are nevoie întotdeauna de tratamentul cu insulină deoarece pancreasul nu o mai poate produce el însuşi. Din acest motiv în trecut a mai fost numit şi diabet insulino-dependent sau diabet juvenil. Folosirea acestor denumiri nu mai este recomandată astăzi.
2. Diabetul zaharat de tip 2 apare de obicei la adulţii de vârstă mijlocie (40 de ani) sau mai târziu, mai cu seamă la persoane supraponderale. În acest caz, organismul continuă să producă insulină, dar aceasta nu îşi poate îndeplini rolul în mod normal. Acest al doilea tip nu necesită de regulă tratament cu insulină, fapt pentru care s-a şi numit diabet zaharat non-insulino-dependent sau diabet de vârstă adultă. Nici aceste denumiri nu mai sunt recomandate.
3. O a treia formă de diabet zaharat, reuneşte aşa-numitele tipuri specific de diabet zaharat. Acestea apar în diverse boli genetice care afectează funcţionalitatea celulelor secretoare de insulină din pancreasul endocrin sau funcţionalitatea insulinei însăşi. De asemenea, acest grup include diabetul zaharat apărut în anumite boli endocrine, în diverse boli ale pancreasului exocrin, precum şi unele forme de diabet zaharat determinate de droguri, medicamente sau infecţii.
4. În sfârşit, mai există o a patra formă distinctă de diabet zaharat, şi anume diabetul zaharat gestaţional care apare la femei în timpul gravidităţii.

Evoluţie şi complicaţii

Diabetul afectează întregul metabolism şi în lipsa tratamentului adecvat duce în timp la apariţia unor complicaţii serioase datorită afectării vaselor sanguine de la nivelul inimii, creierului sau rinichilor. Diabetul netratat poate duce la orbire, suferinţe ale nervilor, ulcere la nivelul picioarelor etc. Cele mai grave complicaţii, posibil letale, apar prin scăderea sau creşterea marcată a nivelului de zahăr din sânge, cu apariţia comei hipo- sau hiperglicemice.

Cauzele diabetului

Cauzele dabetului zaharat nu sunt încă elucidate decât parţial. Pe de o parte, se ştie că apariţia ambelor tipuri de diabet este legată într-o oarecare măsură de factori ereditari, genetici. Pe de altă parte, factorii de mediu joacă şi ei un rol important.
Factorii de mediu. În multe cazuri, diabetul de tip 1 se declanşează după o infecţie virală care distruge celulele producătoare de insulină din pancreas. În apariţia diabetului de tip 2, cei mai importanţi factori modificabili sunt greutatea corporală excesivă şi lipsa de exerciţiu fizic, adică sedentarismul.
Alţi factori. Imediat după cutremurul din 1977 diabetologii din Bucureşti au putut constata o incidenţă crescută a diabetului zaharat. Astfel, unii autori menţionează ca posibil factor diabetogen, stresul psihic, în special stresul de aglomeraţie. Alţi factori incriminaţi sunt abuzul alimentar respectiv excesul de produse zaharoase. Toţi aceşti factori ar putea explica de ce diabetul zaharat este mai frecvent în mediul urban.

Cum se manifestă?

Diabetul se caracterizează prin creşterea peste normal a concentraţiei de glucoză din sânge şi eliminarea de zahăr prin urină. Alte simptome care pot să apară sunt: setea excesivă cu aport crescut de apă (polidipsie), eliminarea de urină în cantităţi mari (poliurie) şi foamea excesivă.

Valori normale şi patologice ale glicemiei plasmatice

Evidenţierea hiperglicemiei se face prin analiza biochimică a sângelui recoltat prin înţeparea degetului sau prin puncţionarea unei vene. De regulă, recoltarea se face pe nemâncate, după minimum opt ore de la ultima masă, preferabil dimineaţa. În anumite condiţii, diagnosticul poate fi pus şi pe baza unor analize făcute din sângele recoltat indiferent de momentul recoltării (desigur, valorile de referinţă sunt diferite în cele două cazuri). De asemenea, uneori se recurge la testul toleranţei la glucoză, o determinare a glicemiei după o provocare cu glucoză, şi anume, la două ore după ingestia unei cantităţi fixe de glucoză dizolvate în apă.
 

Ultimele valori de referinţă publicate de experţii diabetologi pe plan internaţional în 2003 au fost stabilite astfel:

Criterii de diagnostic

Comitetul Internaţional de Experţi în probleme de diagnostic şi clasificare a diabetului zaharat a stabilit că diagnosticul de diabet zaharat se pune pe baza următoarelor criterii:

1. Prezenţa simptomelor de diabet plus valori ale glicemiei ≥200 mg/dl (11.1 mmol/l) indiferent de momentul recoltării sângelui. Simptomele clasice de diabet sunt poliuria, polidipsia şi pierderea în greutate inexplicabilă.
   sau
2. Glicemia pe nemâncate ≥126 mg/dl (7.0 mmol/l). Determinarea pe nemâncate înseamnă după minim 8 ore de la ultima masă
   sau
3. Glicemia postprandială (încărcare cu glucoză) la 2 ore ≥200 mg/dl (11.1 mmol/l).

În cazul unor valori hiperglicemice îndoielnice, diagnosticul necesită repetarea analizelor într-o altă zi.

Testarea pentru depistarea diabetului zaharat este recomandată la toate persoanele începând cu vârsta de 45 de ani şi trebuie repetate la interval de 3 ani.

Determinarea glicemiei trebuie luată în considerare şi la persoanele mai tinere respectiv repetată la intervale mai scurte în cazul:

- indivizilor obezi (de la IMC ≥ 27)
- persoanelor care au rude de gradul 1 cu diabet zaharat
- femeilor care au născut un copil cu greutate mai mare de 4, 032 kg sau
- femeilor diagnosticate cu diabet gestaţional
- persoanelor cu hipertensiune arterială
- persoanelor care au HDL 35 mg/dl sau mai mic respectiv trigliceride ≥250 mg per dL.

Prevenirea diabetului

La persoanele peste 50 de ani care îşi păstrează greutatea normală diabetul zaharat este mult mai rar. Peste 80% dintre diabetici sunt obezi. Menţinerea unei greutăţi corporale ideale este una dintre cele mai importante măsuri de prevenire a diabetului de tip 2.
Diabetologii recomandă un set de măsuri printre care cele mai importante sunt: reducerea aportului caloric cu accent pe reducerea aportului de glucide rafinate, adoptarea unui regim de activitate fizică regulată, menţinerea unei greutăţi corporale normale şi în fine, evitarea stresului psihic, a stresului de aglomeraţie.

Tratamentul diabetului

În trecut, specialiştii au recomandat diverse regimuri alimentare, toate având însă un caracter rigid. Reducerea aportului de glucide şi creşterea celui de grăsimi şi proteine avea drept consecinţă un regim neechilibrat cu consecinţe negative. Bolnavii erau nevoiţi să îşi cântărească fiecare porţie, fiecare masă. Desigur, un astfel de regim era greu de urmat, mai ales pe termen lung.
La ora actuală, experţii au ajuns la concluzia că dieta diabeticilor trebuie să fie echilibrată din punctul de vedere al compoziţiei, adică să aibă un aport optim de glucide, lipide şi proteine.
Unul dintre obiectivele importante urmărite de regimul alimentar este menţinerea respectiv normalizarea greutăţii corporale. Aportul caloric recomandat diabeticilor cu greutate normală poate fi similar cu cel al unei persoane sănătoase. Este preferabil totuşi, ca aportul caloric să fie uşor mai mic.
La persoanele supraponderale sau obeze, se recomandă un aport caloric redus în aşa fel încât să se obţină în timp, o normalizare a greutăţii corporale.Această reducere a caloriilor se realizează cel mai eficient printr-un regim alimentar mai scăzut în grăsimi, care se ştie că sunt mai calorice decât ceilalţi factori nutritivi. În aceste sens este utilă creşterea aportului de fibre alimentare, lucru care practic se realizează cel mai avantajos printr-o dietă bine reprezentată în alimente nerafinate.
În tratamentul de lungă durată al diabetului de tip II, nu numai că nu se mai pune accent pe o dietă bogată în proteine. Aportul de proteine poate fi la fel ca la persoanele sănătoase cu toate că o scădere uşoară este benefică pentru prevenirea complicaţiilor la nivelul rinichilor.
Diabeticii trebuie să aibă în vedere evitarea consecventă a glucidelor cu absorbţie şi metabolizare rapidă: zahărul, dulciurile concentrate şi anumite fructe foarte bogate în glucide simple.
În ceea ce priveşte repartizarea meselor, experienţa specialiştilor arată că atunci când este necesar, mesele trebuie repartizate la intervale mai scurte. Repartizarea meselor necesită o grijă mai mare la pacienţii care sunt sub tratament cu insulină şi se va face în concordanţă cu administrarea acesteia.
Dacă sunteţi diabetic, trebuie să fiţi atent la conţinutul de zahăr, conţinutul de glucide, de grăsimi şi în general de calorii al unor produse alimentare. Manifestaţi prudenţă sporită atunci când serviţi masa la restaurant sau cantină, interesaţi-vă şi asiguraţi-vă că meniul este adecvat problemei dvs. specifice.
Obişnuiţi-vă să citiţi etichetele şi să vă informaţi suplimentar asupra compoziţiei şi numărului de calorii din produsele alimentare şi asupra felului de îndulcitori din compoziţia unor alimente. Chiar dacă zahărul şi dulciurile nu mai sunt considerate în sine ca alimente interzise, îndulcitorii artificiali aprobaţi de autorităţile medicale pot să fie de ajutor în limitarea numărului total de calorii consumate.

Bibliografie

American Diabetes Association. Diagnosis and Classification of Diabetes Mellitus. Diabetes Care January 2004 vol. 27 no. suppl 1 s5-s10.
The Expert Committee on the Diagnosis and Classification of Diabetes Mellitus. Follow-up Report on the Diagnosis of Diabetes Mellitus. Diabetes Care November 2003 vol. 26 no. 11 3160-3167.

Autor: dr. Valentin Nădăşan
Ultima actualizare: 16.12.2006.
© Copyright Editura Prisma.